vineri, 2 februarie 2018

22 ianuarie

Ziua cand grija s-a transformat in dor. Ziua de cand nimic nu va mai fi la fel. Ziua cand iti pleaca un parinte dincolo nu va mai fi nicicand o zi oarecare.... A invins cancerul. Pana la urma a invins. Nadajduiesc insa ca TOATA suferinta asta sa nu fi fost in zadar...

Dimineata lui, in gradina lui...

De atunci clipele-s amestecate, zambetele se sting repede, caci vin franturi de ganduri, din perioada plini de griji, de greu, de greu.... Clipele-s de usurare, dar de dor, de bucurie pt incetarea suferintei, dar de regret pentru ca ar mai fi putut fi.... 

E un puzzle viata asta, in care invatam sa punem piesele care ne vin la mana astfel incat sa se potriveasca intr-un final. Nadejdea ramane doar la gandul ca nimic din ce se intampla nu ii este strain lui Dumnezeu, Cel care stie toate....




miercuri, 20 decembrie 2017

în așteptarea Crăciunului

Anul acesta cuvântul premergător Sărbatorii este SIMPLITATE. Încă din anii trecuți am facut ușor ușor trecerea spre simplificarea lucrurilor în ceea ce privește pregătirea Crăciunului. Cadouri mai simple, mai puțin costisitoare, jucării mult mai mici și mai puține, telefoane de complezență mult mai puține, spre deloc, mai puține discuții goale, meniu simplu (ca pentru oricare alte zile), drumuri mai puține, cumpărături simple, cât mai aproape de casă, fără nici o trecere prin hypermarket. Decorațiuni de bun gust, fără sclipici, aceleași din anii trecuți, prăjituri necomplicate, de făcut ÎMPREUNĂ.

Colindătorii sunt de la an la an tot mai puțini, nu ca număr, ci ca trăire. De aceea nu mai deschid ușa oricui, doar pentu că "așa se face"...Prefer să colindăm noi și să ne bucurăm cu adevărat de vestirea Nașterii prin colind.

Ce înseamnă pentru mine pregătirea pentru Crăciun: cadouri ce aduc bucuria simplă celor dragi, casa curată, lumânărele aprinse în multe colțuri din casă, colinde în surdină, miros de portocale peste tot și ciocolată caldă, prăjiturit pentru copii, brad împodobit, ferestre cu luminițe, joacă, colorat, stat pe covor la ceas de seară, citind povești de iarnă, povestind vrute și nevrute, flori proaspete și crenguțe de brad, Liturghia din dimineața Sărbătorii, recunoștință că suntem cu toții împreună, mai multă rugăciune, mai multă împreună-comuniune, tihnă, tihnă și lumină....



















vineri, 8 decembrie 2017

clipe de înseninat zile gri


singurul loc de unde vine liniștea, tot mai rar întâlnită în inimile fugărite de viață

anul acesta, în ghetele mele, de Moș Nicolae - semn ca poveștile nu sunt niciodată prea multe :)

una dintre cele mai frumoase cărti pe care le avem (naivitatea ilustrațiilor, calitatea grafica, frumusețea textului)



beautiful things

pentru baterii descărcate :)

omraam mikhael aivanhov

 ce-mi doresc de Crăciun
(îngeri minunați ies din mâinile lui Beatrice Iordan)

Inima multumitoare

"E seară. Perioada din zi în care literele se scriu ușor. Privesc cum s-au scurt orele din ziua de azi. Prea repede pentru a le ține în mână și prea greu pentru a fi deja ziua de Crăciun. Asta e lupta mea, mereu îmi doresc ziua de mâine, mereu îmi doresc să mă bucur de miracolul zilei de mâine și îmi fuge printre degete cel de azi.

Povestea mea e simplă, nu are artificii și nici elemente surpriză. Poate diferă de a ta, poate e asemănătoare. Dar vreau să îți mărturisesc ceva: sunt o mofturoasă. Surprinzător, nu? Nimic nu e bine, ori și dacă e bine, parcă lipsește ceva. Niciodată nu am suficientă ciocolată în casă, nu am rochia pe care am visat-o, nu am intrat la facultatea pe care am vrut-o, nu am părinții de revistă, nu am luat carnetul din prima, nu am mâncat la prânz friptura delicioasă pe care am văzut-o pe Facebook la unul dintre prietenii mei.

Când eram mică, voiam să fiu mare, acum că sunt mare, vreau să fiu mică, am o soră, dar vreau un frate, am prăjitură de ciocolată, vreau de vanilie, am primit mașină cu patru uși, vreau mașină cu două uși. Nimic nu-mi convine, nu? Par o fată crescută în puf. Dar marea problemă e că e mai mult decât moft, e nemulțumire. Nu am o inimă mulțumitoare. Nu știu să mă mulțumesc cu starea în care mă aflu. Nu știu cum ești tu, dar mă uit la Pavel. Fie că e în lanțuri, fie că se bucură de libertate, învață să fie mulțumitor.

Într-o zi citeam din Biblie și ajunsesem cu citirea pe la Galateni, la roada Duhului Sfânt. Și în enumerația respectivă apare ”bucuria.” Mă uitam la mine și nu eram bucuroasă, nu aveam bucuria aia sfântă. Motivul era unul din lista de mai sus. Mi-am zis: ”Doamne, lipsa bucuriei mele stă în lipsa stării mele de nemulțumire?”. Răspunsul era da. Uită-te la un om morocănos și nu vei auzi de la el un motiv de mulțumire, iarna că vrea să vină vara, iar vara că e prea vară. Un om al bucuriei e un om care s-a deprins cu mulțumirea.

Doamne, nu am multe dintre lucrurile din lista mea, cum să fiu mulțumitoare? Am simțit o voce care îmi spunea: ”Secretul unei vieți de mulțumire nu e să te uiți la ceea ce nu ai, ci la ceea ce ai.” Un răsărit de Soare, un braț de lemne într-o iarnă rece, un zâmbet într-o zi ploioasă, un moment de singurătate, o lacrimă în tăcere. Toate astea sunt daruri, Tată?

Și am ridicat privirea și am privit cerul imens. Da, atunci am înțeles că și cel mai mic act primit de sus e har, iar dacă primesc har, am motive să fiu mulțumitoare.

Și ai și tu motive pentru mulțumire. Sunt sigură de asta. Uneori e greu să îți vezi motivele, să îți numeri darurile, suntem prea legați de pământ pentru a vedea minunățiile pe care le primim de la Dumnezeu. Așa că am o provocare pentru tine. De azi până la sfârșitul anului, fă-ți o listă a mulțumirii. Ia un carnețel mic și un pix. Ține-l la tine și roagă-te ca Dumnezeu să îți dea ochi să vezi daruri simple, dar care te vor învăța că viața merită trăită și merită trăită din plin acolo unde te afli. Scrie măcar trei lucruri în fiecare zi. Mi-ar plăcea să aud că la final de an măcar o inimă s-a schimbat, măcar un suflet a învățat să fie mulțumitor.

Un om mulțumitor e un om care îi aduce slavă lui Dumnezeu și trăiește într-o dependeță curată de Dumnezeu."


text : Doroteea Bora

marți, 7 noiembrie 2017

Carte noua pentru pitici

Azi a sosit cartea pe care dupa primele randuri citite online am si comandat-o. E vorba de cartea " Doctorul Au-ma-doare" scrisa de Kornei Ciucovski. Prima editie in lb. romana am inteles ca dateaza de prin 1963. Aceea am si rasfoit-o. :) Mi-a placut limbajul, cu multe cuvinte vechi, ce nu se mai folosesc, dar care au un farmec aparte. Ilustratiile sunt minunate in ambele editii. Am citit deja jumatate picilor. Nici nu respira cand asculta. :)





vineri, 13 octombrie 2017

culegând nectarul zilelor

Viața chiar e pe clipe. Trece ca un abur. Și pe lângă grija de a aduna comori acolo Sus, clipă de clipă, mai adunăm și altele aici jos, care să ne bucure totuși și clipele degrab trecătoare, mulțumind că suntem....că sunt....

 toamna perfectă : soare, călduț, frunze foșnind, clipe singură, eu cu mine și cu toamna :)

dimineți libere de sâmbătă
 Mi se par terapie, momentul meu cu cei mici, în care facem activități ÎMPREUNĂ, ne uităm la desene sau ne jucăm de-a școala de acasă 

povești de seară, frunze la presat
 Primăvara în pagini, toamna la geam

 
anytime is coffee time

07:00 AM lovely

my favorite things :)

9 ani cu binecuvantare

alergătură, trezorerie, documente, grabă, de așteptat copil de la școală, de încropit un fel de mâncare...și totuși....e timp ca toamna să îți rămână în inimă și-n galeria telefonului 💗

după-amieze cu carte, ce necesită un creion cu vârf bine ascuțit :)

orașul înflorit

o zi de joi oarecare, liberă, după amiază, orele 17, film la cinema, singură. 
Mi-am dorit să fiu la premieră și mi-am făcut un cadou, copiii fiind la bunici. :) 5 oameni în sală. Cu atât mai bine.
Un film plin de înțelesuri pe care le găsești în tine.  Un film la care îți pare rău că se aprind luminile, pentru că ai mai vrea să privești înțelesurile inimii tale...  
OCTAV, superb!
(Click pe OCTAV pentru thriller)


sâmbătă, 16 septembrie 2017

septembrie

Septembrie este luna începutului, așa o simt mereu, de când eram eu elevă, și chiar și în studenție tot în septembrie mi se părea că începe școala. Luna septembrie e luna de început a devenirii mele ca mamă, luna în care Matei venea pe lume, când altcândva, dacă nu în prima zi de școală, acum 7 ani, 13. Septembrie luni. :)

E o lună care contrastează de multe ori cu liniștea de început de toamnă de afară. E o lună în care e musai să ne grăbim (pentru că așa a intrat în conștiința colectivă), să alergăm, după de toate.... Cumpărături de haine fel și fel pentru copii, că doar începe școala și e nevoie să fim "pe podium", la defilare în curtea școlii, alegerea școlii, dacă nu ai făcut-o deja, adeverințe medicale, rechizite și ghiozdane, cerut zile libere de la serviciu, să le putem face pe toate, emoții de prima zi, de a doua zi, informări peste informări, că mai trebuie una sau alta la școală, la grădiniță, ședințe cu părinții.....o, da, cu părinții, tot mai neliniștiți, panicați, perfecționiști, fixiști. Reguli, reguli, peste reguli. Copii stresați de toată vânzoleala asta. Joaca unde a rămas? A trecut vara cu zilele ei calme, calde, cu joacă de dimineața până seara și a venit toamna, care nu pare a fi decât: TREBUIE, TREBUIE,TREBUIE. Liste de făcut, de respectat, lucruri de bifat, teme de rezolvat și toate în grabă și nu cu drag.

Și în toate astea, NOI unde suntem? Inima noastră unde e? Mai are timp să simtă oare prezentul? Să fie acum, aici, lângă cei care contează cu adevărat pentru ea? ACUM. Nu mâine, poimâine, săptămâna viitoare.....viața viitoare...niciodată.....

Trăim pe pilot automat și ne pierdem pe noi și pe micii noștri, care sunt singurii care trăiesc viața ACUM, dar învață de la noi că alte lucruri contează și că bucuriile mici, ale momentului, sunt fleacuri și avem treburi mai "importante" de făcut. Joaca, un zâmbet sincer cu ochii în ochii celuilalt, o vorbă bună și nu una ascuțită, o atingere reală a celui de lângă noi par să nu mai fie la fel de importante, deși le facem poate în grabă, pentru că, nu-i așa, NU ESTE TIMP....

Seara la culcare ne facem un examen superficial al conștiinței, al balanței dintre ceea ce am făcut bine și ceea ce nu în ziua ce a trecut. Ne promitem că mâine nu vom mai greși, o vom lua de la capăt, și totuși, dis-de-dimineața intrăm în același iureș și vechile metehne reapar, goana e aceeași, privirile lipsite de iubire reapar între oameni. E nevoie de multă muncă cu noi înșine, nu cu alții, de a schimba modul în care privim lumea și ceea ce oferim tututor celor din jurul nostru. 

E nevoie să tragem din când în când pe dreapta, să apasăm pentru câteva clipe butonul de avarie, și să ne gândim mai adânc la locul în care e inima noastră, la câte chipuri am înseninat azi, la cât bine pot face și ezit, la câte îmbrățisări au rămas astăzi la mine și nu au plecat spre alții, la cât suntem de absenți din viața copiilor noștri, timp în care ei cresc fără noi, devenind încet încet străini.

Toate astea le trăiesc eu însămi zilnic, sunt frământările mele, pe care le aștern pe hârtie sau le rumeg în gând în drum spre serviciu.... Cad și mă ridic, însă vreau să cred că lupta asta va aduce ceva bun până la urmă, adică o stare de prezență continuă în propria-mi viață și a celor din jurul meu, dragi mie sau nu, pentru că nimeni nu e întâmplător în calea mea, ci îmi este lecție sau îi pot fi lecție.

până și mesajul de pe paharele de cafea ne aminteste încă o dată că nu avem vreme de pierdut, adică suntem mereu pe fugă.
Dar ce-ar fi dacă l-am citi cu alt înțeles? Suntem cei care ar putea înțelege că nu e vreme de pierdut, că putem trăi DEPLIN acum, aici, și că fiecare clipă contează, așa că nu putem fi oricum, dar putem încerca să ne străduim să dăm SENS fiecărui moment ce trece și trecut rămâne....


miercuri, 9 august 2017

amintiri

Au plecat și zilele de răgaz ale concediului. Tot marea a fost cea care ne-a potolit setea de plecare și anul acesta. E ciudat cum pentru un om care nu iubește apa, mai ales întinderile mari de apă, tot marea e cea care, în dimineți și seri mai ales, ca niciunde altundeva, e aducătoare de o pace anume, pe care nu o regăsesc la munte de exemplu. Probabil așa se explică dorul de mare, care, an de an, face oamenii să revină să o vadă. 

Nu au fost zile de relaxare neapărat, pentru că dacă inima nu e liniștită, nici tihna nu e deplină, dar am învățat că viața poate fi trăită și din momente, iar acestea să aducă multe motive de a mulțumi Cerului, pentru darul de a fi. 

Cele mai dragi mi-au fost diminețile, pe care am încercat să le fac doar ale mele, cu muzică în căști, cafea fierbinte și pagini de carte. Asta e liniștea mea, de la care nu fac rabat. 



E minunată singurătatea, nu pe termen lung neapărat, însă e dătătoare de multe răspunsuri dacă ai răgazul de a sta doar tu cu tine, de a te întreba și a-ți răspunde, de a așterne gânduri pe o hârtie, chiar de o arunci apoi... Nu degeaba Părinții Bisericii, atunci când căutau răspunsurile profunde, le regăseau mai cu seamă în singurătate. E terapie și e la îndemână, din fericire.

marea dimineața

culori-odihnă

flori primite cu orișice ocazie de la dragii mei

medicamentul "bunătate".... l-aș prescrie pe rețete

o altfel de ciocolată la cafea :)

Ce ne-am face fără ei, copiii noștri, dacă nu ne-ar scoate cu veselia și joaca lor din toate depresiile, închipuite sau nu, din toate stările în care nu îți permiți să cazi atâta timp cât trebuie să îi crești, frumos, fără tristeți nenumărate, fără bucuria unei zile noi, plină de motive de a mulțumi.

așteptare....pe o bancă, în soare, în curtea Institutului de Oncologie, citind pe telefon pagini de carte-terapie.
  VIAȚĂ, pur și simplu. Nu trebuie decât să ACCEPȚI tot ce îți e dat să trăiești și să înveți lecția ce decurge de acolo

 răspunsurile vin în inimă tot de Sus, atunci când de multe ori nu le mai cauți

după-amieze în culori

darul de azi :)

Simt nevoie de o carte care să mă prindă între paginile ei. Am citit o recenzie despre ea, mi-a plăcut,  am intrat în Cărturești și a mea a fost. 


Un citat de azi:

"Dintre cei care mă întreabă ce fac, dar nu îmi ascultă răspunsul, și cei care nu mă întreabă nimic, îi prefer pe ultimii." Ion Sabin Pop